Monthly Archives: Martie 2015

Efect de ploaie

5ef170726ad6c995b465f88ec318939eM-au purtat paşii prin locuri prin care au mers ani la rând. M-au purtat lin, uşor, asemeni unei adieri de vânt, când altădată alergam.

Am inspirat mirosul specific al serii-o combinaţie divină de rouă, sunete de păsări şi gâzuţe urmate de câte-o pauză lungă, plus un strop magic de primăvară, vară, toamnă sau iarnă şi nu în cele din urmă, timp. Depinde. Elixirul este unul de vis în orice caz. M-am îmbătat cu aroma lui de atâtea ori, încât am pierdut şirul.

L-am savurat printre paşi lenţi sau grăbiţi, presărând pe oriunde treceam câte-o privire, un cuvânt sau împrăştiind în vânt pe străzi pustii ori printre oameni, gânduri peste gânduri.

Am plecat. Am plecat în sensul ăla că aş fi plecat o dată, dar m-aş fi întors de o mie de ori. Aş fi ţipat, aş fi spus mii de cuvinte într-o secundă, dar nu. Am tăcut. Am închis apoi o uşă. Cui? Mie, cea care a rămas în spatele uşii închise plângând ca un copil implorând-o pe mine, cea care urma să plece, să rămână. Degeaba. Am închis uşa, minţind că mă voi întoarce „îndată”. Apoi am mai închis o uşă. Şi încă una. Şi încă una…5c727990bda8fc2a462676a7f32e8dd9

M-aş întoarce. Mi-e sete de elixir. Mi-aş reculege gândurile înapoi şi aş deschide colivia, să-mi iasă sufletul, să zboare liber, de nebun, ca un sălbatic ce e. Are nevoie să simtă în vene libertatea absolută, adrenalina în stare brută. Nu, nu mă tem că ar pleca de tot. Paradoxală situaţie, deşi are nevoie de o doză curată de nebunie, e cuminte, raţional. Nu rezistă de unul singur.

Şi inima asta. Ce Dumnezeu mai vrea şi ea? Se zbate în piept de parcă s-a prostit. Mă trimite înapoi, la uşile închise. Mă trimite să fiu luată în braţe cică. Să mă regăsesc. Ah, eşti o nebună. Calmează-te. Te îmbăt cu alt elixir, ştiu. Te ţin beată non-stop, numai să nu mă mai chinui atât. Hai, măi. E delicios elixirul ăsta. Un cocktail de dragoste, tinereţe, dor, viitor, speranţe şi iluzii. Ce elixir copilăresc îţi mai trebuie? Ah, ţipi iar. Mă doare capul…Taci! O să-ţi dau toate aceste elixire pe care le ceri… mai îndată. Când o să treci de nivelul ăsta. Cum ce nivel? Viaţa e un joc, trebuie doar să treci de nivele. Gata, gata. Vorbeşti prea mult. Deschide fereastra. Mi-e poftă de elixirul de afară. Ploaia nu a fost nicicând mai…îmbătătoare.

Anunțuri

Eul din zilele gri

Poze-artistice-cu-fete1Unele zile sunt gri. Gri la propriu, gri peste tot. Nu tu culori, nu tu muzică, nu tu nimic deosebit-monotonie gri. Parcă nici vremea nu mai are culori. Parcă niciun sunet de-al naturii nu se mai aude. Doar maşini. Din când în când.

Sunt zile în care simţi că nu trăieşti. Sunt zile în care timpul trece pe lângă tine. Încă o zi, două, trei…o săptămână. Parcă nu mai simţi nimic. Nicio bucurie, nicio tristeţe. Respiri şi atât. Nimic nu are gust. Ai doar gânduri încâlcite. Prea încâlcite. Atât de încâlcite încât te dai bătut şi le laşi aşa.

Eul din tine s-a rătăcit. Undeva, pe un drum. Când? Nu ştiu. Poate când a început să plouă afară.

-Stai puţin! Despre care „eu” vorbeşti?

-Păi cum despre care?

-Păi care?

 -Ăla, al tău…

Sunt mai mulţi în noi. Pentru că avem un „eu” pentru orice, pe care-l arătăm „eului” cu care coincide.

-Adică?

-Păi uite aşa: tu-fiica, tu-eleva, tu-iubita, tu-străina, tu-prietena, tu-visătoarea, tu-copilul, tu-adultul, tu-necunoscuta, tu-…

-Eh, gata. Am înţeles ideea. Şi care „eu” sunt întotdeauna?

Cel care rămâne atunci când eşti singură. Cel care rămâne întotdeauna singur faţă-n faţă cu toate gândurile. Cel care este fără culori, fără sunet. Cel care este cel mai neînţeles. Cel care este în stare brută. Cel care este…gri.

Scrisoare de dragoste-Mihail Drumeş

tumblr_n104ldCrmC1sgsemgo1_500

Nu prea pot alege între „Elevul Dima dintr-a şaptea”, „Scrisoare de dragoste” şi „Invitaţie la vals”. Toate trei cred că-mi plac la fel de mult. Mihai Drumeş a creat o legătură între cele trei poveşti de iubire, făcându-le unice una faţă de cealaltă, însă asemănătoare în acelaşi timp.

Povestea lui Dinu şi-a Andei, începe în tren. Ei-doi străini. El-un bărbat inteligent, dornic să o „agaţe” pe ea-o fată frumoasă, de asemenea inteligentă. Un schimb de replici acide, „cu cap”, fiecare dintre ei dorind sa-l domine într-un fel sau altul pe celălalt. Discuţia lor se va termina la subiectul „destin”, Dinu mizând pe acesta pentru a revedea-o pe frumoasa necunoscută.

Timpul trece. Cei doi se gândesc unul la celălat, găsindu-şi porecle în imaginaţia lor. Ghiocela şi Ivar. Se întânesc din pură întâmplare la film, după ce partenerii lor îi lasă baltă în ultimul minut. Să fie oare destinul? Bineînţeles.

Le aflăm povestea de dragoste ce-a urmat din scrisorile Andei către o prietenă  şi din însemnările lui Dinu. Astfel, ajungem să fim cuceriţi de personalitatea Andei şi să fim dezamăgiţi de cea a lui Dinu, care, deşi un bărbat inteligent, crede că fericirea lui poate fi numai lângă o fată bogată şi nu lângă Ghiocela. Cu toate acestea, nu-şi dă seama cât de îndrăgostit este şi dintr-o glumă proastă a unui prieten, doreşte s-o facă a lui.

tumblr_n104ldCrmC1sgsemgo2_500Pe Anda o poate avea numai ca soţie, însă nici atunci în întregime, graţie personalităţii acesteia. Viaţa lor va fi ca o continuă lună de miere, plină de umor, dragoste şi surprize care mai de care. Totul, până într-o zi, când, găsind o fată bogată şi frumoasă pe deasupra, o aruncă pe soţia lui în braţele celui mai bun prieten şi se însoară cu Jebs.

Visul lui se împlineşte însă deşi e foarte sus, se simte ca fiind undeva jos. Deşi are tot ceea ce şi-a dorit dintotdeauna, începe să realizeze cât de mult îi lipseşte Anda. Astfel, devine abătut, trist, aproape bolnav.

tumblr_n104ldCrmC1sgsemgo3_500Destinul însă le va juca o ultimă festă şi-i va pune faţă-n faţă din nou, undeva în lume. Dinu împreună cu Jebs, Anda împreună cu cel în braţele căruia a fost aruncată pentru a se putea scăpa de ea cu o scuză. Va fi o scenă dureros de ironică, Jebs necunoscând povestea dintre cei trei şi prin încântarea ei faţă de Anda şi vărul ei, va provoca numai răni.

Cum se termină povestea? Cu lacrimi, scrisori, rânduri într-un jurnal şi cu doi sinucigaşi la hotel. Din păcate, Drumeş a fost de părere că „marile iubiri care ies din matca obişnuitului, se rezolvă numai prin moarte”. Nu vă voi spune cine a decis că nu mai poate trăi dintre cei patru. Vă las singur să descoperiţi această poveste frumoasă de dragoste. Mult timp după ce veţi fi citit acest roman, veţi purta în suflet schimbul nebunesc de replici dintre Ivar şi Ghiocela, năzdrăvăniile acesteia, cât şi morala romanului: „Banii nu aduc fericirea.” Poate ar fi mai puţine divorţuri în prezent, dacă tinerii s-ar căsători din dragoste şi nu pentru bani.

rose-love-letter

Cum să nu iubim primăvara?

68f90fabd948bfcd6f8a6f785cca17f0


Mi-au rămas în minte câteva cuvinte spuse de o bătrânică primăvara trecută, în timp ce mângâia o zambilă abia primită: „Cum să nu-l iubim noi pe Dumnezeu? Cât de frumos a făcut El zambila asta, ce culoare frumoasă i-a dăruit şi ce parfum divin are draga de ea…!” Acum, ori de câte ori privesc o floare, îmi vin în gând cuvintele dumneaei, atât de frumos spuse.


1af95537e8d387b0834b9f9ff0213d8fCum să nu iubeşti primăvara? Cum să nu iubeşti această trezire la viaţă în fiecare an a naturii? Cum să nu iubeşti explozia de flori, de culori şi de parfumuri primăvăratice la orice pas? Cum să nu iubim sărbătorile tradiţionale atât de frumoase cu mărţişoare şi felicitări pentru mămici? Cum să nu aşteptăm cu drag sărbătoarea de Paşti, care aduce atât de multă emoţie în suflete? Cum să nu iubim tot ceea ce ne înconjoară, cum să nu iubim noile generaţii de animăluţe? Cum să nu iubim soarele care după ce a cam fost morocănos iarna, arătându-şi mai mult dinţii decât razele, apare acum cu câte un zâmbet timid, dezmorţindu-se şi el din somnul lung?


e367a595c93f9b0deb08e0bdbdc6beddCum, cum, cum?

Primăvara înseamnă poezie, simfonie, înseamnă nenumărate compuneri despre ea an de an, înseamnă ghiocei, zambile, liliac şi alte floricele minunate, înseamnă reîntoarcea dragelor cântăreţe, după ce au fost plecate prin ţări calde, înseamnă ploi şi soare, un nou început, bucurii, trezire la viaţă, sărbătoare. Cum să nu iubeşti primăvara? Cum să nu-l iubeşti pe Dumnezeu?


Oamenii vin, dar mai şi pleacă

1380434_566639950075128_1328859693_nVenim pe lume neajutoraţi, aşteptaţi sau poate mai puţin aşteptaţi. Venim goi, flămânzi, uneori pe neanunţate. Aşa…ca nişte musafiri mai speciali ai vieţii.

Când suntem mici, credem că dacă vom fi cuminţi, ni se vor întâmpla numai lucruri bune. Apoi creştem şi observăm că nu e aşa. Că ni se întâmplă lucruri rele sau nedreptăţi chiar dacă am fost buni.

Când creştem, apar grijile, responsabilităţile, tot felul de liniuţe în plus pe lista vieţii noastre. Începem să alergăm dintr-o parte într-alta, iar uneori, când alergăm prea repede, ne împiedicăm şi cădem-tare, dureros. Din fericire, întotdeauna este cineva lângă noi să ne ajute să ne ridicăm. Dacă nu, este Dumnezeu.

Tinereţea nici nu ştim când trece. Timpul trece de la un examen la altul, de la primul an de liceu, la ultimul de facultate. Asta în zilele noastre. Înainte de noi, timpul trecea mai greu-de la o scrisoare la alta, de la primul an de armată, la ultimul. Trece timpul ca un vitezoman nebun acum. Din ce în ce mai grăbit. Şi ne trezim îndrăgostiţi, căsătoriţi, cu copii şi probleme noi.

Copii bolnavi, nopţi nedormite, aşteptări lungi, şcoală şi tot aşa. Alergătură din nou. Alergătură să adunăm bani, să construim case, gospodării, să muncim. Şi alergăm aşa o viaţă întreagă, până într-o zi, când descoperim că ne prinde oboseala din urmă.

Descoperim atunci fire albe, riduri, o altă vârstă. Descoperim dureri pe care nu le-am avut până acum. Descoperim că au crescut copiii, că s-au îndragostit şi că au plecat şi ei pe la casele lor. Şi parcă rămânem singuri dintr-o dată. Parcă tot ce am agonisit nu mai este atât de relevant. Parcă ne mai dorim puţină tinereţe, mai multă sănătate, mai mult timp pentru lucrurile de la care nu ne-am bucurat la momentul potrivit.

Ne trezim bătrâni, cu copiii şi ei înaintaţi în vârstă, ne trezim bunici cu nepoţi mari, ne trezim prinşi în nişte corpuri care torturează parcă la fiecare pas. Ne trezim că a trecut viaţa pe lângă noi, ca şi cum am stat şi-am urmărit un film de la început până la sfârşit, cel din urmă fiind un final care te pune pe gânduri, gen-un final fără final.

tumblr_lnvhcdPeFZ1qliyyeo1_500_large

Într-o bună zi, închidem doar ochii şi plecăm, sper eu, că într-o lume mai bună, deşi lăsăm lumea să sufere în urma noastră de dor. Plecăm însă aşa cum am venit: pe neaşteptate uneori fără nimic la noi, neajutoraţi. Plecăm lăsând în urmă tot ce-am agonisit, familie, cunoscuţi. Plecăm din viaţa care ne-a fost gazdă, precum nişte musafiri. Nu ar trebui să ne întristăm totuşi. Oamenii vin, dar mai şi pleacă…

Întrebări fără răspuns

curiozitateNu l-am văzut de câteva zile. Am trecut special prin zona aceea, sperând că poate-poate îl voi vedea. Nimic. Niciun semn.

Ultima dată când ne-am întâlnit, totul a durat puţin. Scurt şi la obiect. Este un nordic veritabil-are o inimă rece, deşi are parcă o minunăţie de zâmbet. Îl văzusem de la distanţă şi i-am admirat mersul leneş înspre mine. Inima a început să-mi bată mai repede. I-am atras atenţia şi a venit cu paşi şi mai repezi. I-am vorbit puţin, m-a lăsat să mă apropii de el, apoi s-a înfuriat brusc şi a plecat grăbit nici măcar uitându-se în urma lui.

Un nesuferit. Un nesuferit şi jumătate. Un Don Juan.Te face să te topeşti, să ai fluturi în stomac, să te gândeşti cu fiecare pas cu care te apropii la reacţiile pe care le va avea de această dată, să te gândeşti dacă îţi va oferi un strop de fericire sau dacă te va lăsa din nou în urma lui, rugându-te de el să se întoarcă. Nu înţeleg comportamentul lui. Bărbaţii-uneori atât de enigmatici…Suferi din cauza felului lor de-al fi şi nici măcar nu ştii motivul exact.

Ah, aceleaşi lucruri, fiţe şi sentimente oriunde în lume ai merge. Oare mâine mă va lăsa Garfield să mă bucur puţin de el?Mister. Nu se ştie niciodată cum va reacţiona Garfield. Sau unde este…când nu este.


gg

O după-amiază daneză

trine2_32bit_2012_07_6qje3După-amiază daneză.O gălăgie liniştită primăvăratecă. O pasăre cântă de nebună prin murmurul maşinilor care trec pe drum. În cameră, murmure. O melodioară de la un joc, care te face să pătrunzi  într-o lume de basm mirifică. În cameră, totul inundat într-o lumină purpurie de la jocul magic.Nu tu gânduri, nu tu nimic astăzi după soarele scandinavic minunat. Linişte şi pace. O după-amiază daneză…

La mulţi ani, femei dragi şi frumoase! Dar un „la mulţi ani” special mamei mele!

8-martie-ziua-femeii

Am văzut mulţi ani la rând „8 Martie” ca fiind diferit mereu. Am crescut văzând în această zi, o zi dedicată mamelor noastre. Am crescut pregătind încă de mică la şcoală tot felul de felicitări muncite cu două mâini stângi (fără a-i supăra pe stângaci-înţelegeţi voi expresia) şi serbări cu poezioare spuse cu inima bătând nebună în gât, de frică să nu uit vreun vers.

Apoi, am mai crescut puţin iar „8 Martie” a devenit şi pentru mine important: ciocolăţele, jucărioare, floricele de la colegi, de la părinţi, de la bunici. Şi am crescut aşa- copil care se bucură cot la cot cu mama, femeie totusi, mamă.

Astăzi, când sunt departe de ai mei şi este 8 Martie, nu mai văd ziua aceasta atât de deosebită în sufletul meu pentru mine şi vorba aia: la vârsta mea, sunt şi eu o femeie prin faptul că nu mai sunt copil şi că încerc să-mi construiesc un viitor atât de departe. Văd ziua aceasta ca fiind doar a mamei şi îmi doresc doar s-o pot strânge în braţe.

Astăzi, de 8 Martie, vă doresc tuturor urările cuvenite, însă o voi pune pe mama mea acolo, sus pe piedestalul gândurilor dragi, aşa că…

Draga mea mamă,

Fotografie-0635Tu ştii că te iubesc în fiecare zi şi nu doar astăzi. Ştii că mi-aş fi dorit să fiu lângă tine cum mulţi au privilegiul acesta azi, însă fug care încontro pe la sucuri, lăsând mamele acasă şi neştiind cât de norocoşi sunt că le pot strânge în braţe oricând.

Astăzi îmi doresc să te pot strânge în braţe mai mult ca oricând. Să stăm la poveşti, dar nu pe Skype. Să stăm faţă-n faţă, să ne bucurăm de moment cum se cuvine, tu cu veşnicul cappuccino, iar eu cu veşnica mea ciocolată caldă.

Astăzi vreau să-ţi mulţumesc pentru că mă porţi în gând  întotdeauna şi nu doar când este vreo sărbătoare.

Astăzi vreau să-ţi mulţumesc pentru fiecare noapte nedormită din cauza mea şi pentru fiecare dimineaţă în care te-am găsit lângă pat uitându-te să vezi dacă sunt bine.

Îţi multumesc astăzi pentru fiecare dată când m-ai certat, ghidându-mă astfel să ajung un om adevărat şi-ţi mulţumesc de asemenea pentru toate sfaturile bune, pentru toate gândurile frumoase şi poveştile pe care mi le-ai împărtăşit.222

Mulţumesc pentru fiecare vorbă bună, pentru cum mă susţii, pentru cum pregăteşti pachetele alea pe care le aştept cu sufletul la gură, cu drag şi pentru cum aştepţi nerăbdătoare apoi să vezi cum le desfac..

Mulţumesc că eşti TU mama mea! Mulţumesc că eşti acolo, undeva, întotdeauna şi că mă pot baza pe tine. Îţi mulţumesc pentru că m-ai crescut frumos, îţi mulţumesc pentru că exişti. Îţi mulţumesc că atunci când te-ai îndrăgostit, te-ai îndrăgostit de tata, făcându-mă să fiu astăzi o norocoasă că vă am şi mulţumesc că am şi un frate mai mic, care e mai mare decât mine. Vă iubesc foarte mult, dar voi ştiţi asta deja!

„Pupici, inimioare, floricele şi veveriţe” pentru mama mea, fetiţa mea.

De ce citim?

6c04508162b2a25511533ce90a5efbd6Pentru mulţi cititori pasionaţi, cititul devine de cele mai multe ori un film bun sau mai puţin bun-depinde de caz.

Să citeşti înseamnă să vezi un film cu actori şi locuri prin prisma imaginaţiei tale.

Să citeşti înseamnă să nu fi întrerupt de reclamele publicitare, iar filmul ales să-l poţi vedea oricând, oricum, oriunde.

Să citeşti, înseamnă să înveţi: să scrii şi să vorbeşti în primul rând, despre culturi, despre oameni, despre viaţă.

Să citeşti înseamnă să iei o pauză de la viaţă şi să te refugiezi sufleteşte într-o lume poate mai plăcută.

Să citeşti înseamnă să ai superputerea de a trăi mai multe vieţi într-una.

Să citeşti înseamnă multe: fiecare o face dintr-un motiv anume şi fiecare este cu „filmele” lui. Nu toţi înţeleg treaba cu cititul, fie pentru că au alte pasiuni cu care înlocuiesc sau fie pentru că sunt deja prea intoxicaţi de toate prostiile apărute mai ales pe la Tv. Pe aceştia îi recunoaşteţi întotdeuna uşor însă: sunt cei care dau din gură fără rost, doar ca să se afle în treabă.

Citiţi, oameni buni! Este chiar şi benefic pentru organism. Citiţi ce vă place, iar apoi ceea ce ar şi trebui. Alegeţi „filme” din ce în ce mai bune şi trăiţi vieţi care mai de care mai interesante.

Şi „bloggerii”? Încotro?

incotro-ne-indreptam-300x200Sunt sătulă de ştirile deprimante din ţara noastră. Sătulă să mă simt din ce în ce mai înfricoşată de ceea ce se întâmplă, aşa că, în afară de ceea ce mai prind pe Facebook mai important ca să spun aşa, nu mai urmăresc ştirile de la ora 7, cărora le-am fost fidelă mult timp. Singurul lucru bun în ultimul timp, e faptul că s-a mai făcut puţină ordine printre…cum să spun ca să nu sune chiar urât şi să vorbesc decent? Printre femeile uşoare: şi la trup, şi la creier şi aşa mai departe.

Îmi place să citesc tot felul de ştiri însă din toată lumea. De prin fiecare colţ. Parcă realizez că nu e numai în România câte-o nebunie care te lasă „fără cuvinte”. Spre exemplu, citeam astăzi un articol care mi-a atras atenţia (în sensul că m-a făcut să vi-l împărtăşesc rapid), despre o bloggeriţă-mamă, care şi-a omorât fiul de cinci ani, pentru a atrage atenţia pe blogul său.

Câţi dintre noi, pasionaţi să scriem vorba aia „pentru noi”, nu ne bucurăm totuşi de un amărât de like, de vizitatori şi vizualizări la ceea ce scriem? Am fi ipocriţi dacă am spune că nu este aşa deloc. De fiecare dată când ni se colorează statisticile din ce în ce mai mult, suntem parcă din ce în ce mai încurajaţi să scriem.

Oook. Atragem atenţia încet-încet prin articole, prin maniera personală în care le prezentăm şi prin subiect. Dar de aici şi până la a omorî pe cineva, în mintea mea este o cale lungă, o cale fără sfârşit, fără destinaţie. Cum Dumnezeule? Ni s-a spus dintotdeauna că nu este frumos să judecăm, dar ce să-i faci femeii ăsteia? Mă întreb ce a fost în mintea ei. S-o văd faţă-n faţă, mi-ar veni să urlu, deşi cred că aş amuţi pur şi simplu. Mi-e milă. Nu ştiu cum şi de ce din moment ce sunt atât de revoltată.

Oameni buni…nu ştiu ce să vă mai spun. Am rămas fără cuvinte, dar nu este ceva nou ţinând cont de tot ceea ce se petrece în lume.

Sursa articolului pentru cei interesaţi:

http://www.evz.ro/mama-monstru-o-bloggerita-si-a-omorat-baietelul-de-5-ani-pentru-a-atrage-atentia-cititorilor-sai.html

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

Blogul Oramea

Citește. Înțelege. Visează. Speră.

brigittacalatoreste

Cred cu tărie că în viața asta rămânem doar cu ce am visat, cu ce am iubit și cu cât am călătorit…

Stilul Meu Natural

Campania Stilul Meu Natural "Cinci porţii de legume, fructe sau suc de fructe"

Joaca de-a cuvintele

Nu am multe de spus, dar am atatea de scris.

roxanaaaaaaaa

A fine WordPress.com site

Catalin Petrovici

♔ ♊ - ♢ ♤ ♡ ♧ mente aperta ♢ ♤ ♡ ♧ - ♪ ♬♫ ♪ ♩ ♬

ingerulrafael

Biserica gandurilor mele, revarsata in cuvinte sincere.

Andra Puiu

"A man who wants something will find a way. A man who doesn't will find an excuse. "

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

BLOG SIMPLU

despre trai. real, doar uneori imaginar

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Thea

,,Who are you when no one is watching ?''