Monthly Archives: Februarie 2015

Vine, vine primăvaraaa!

primavara-martisor-e1361972542695Vine primăvara! Încet, dar sigur! Vine cu trezirea la viaţă a naturii, cu micuţii ghiocei şi cu toate floricelele al căror parfum este divin. Vine şi înfloreşte liliecii pe care pur şi simplu îi iubesc!! Vine toată într-o rochiţă multicoloră, parfumată, pregătită de 1 şi 8 Martie-două sărbători pe care le aşteptăm cu drag.

Mi-e foarte dragă primăvara. Deşi este cam plângăcioasă uneori, când zâmbeşte…luminează pe toată lumea. Mi-aminteşte foarte mult de copilărie-ca toate anotimpurile de altfel.

Mi-aminteşte de floricelele sălbatice albastre cu care pierdeam noţiunea timpului ca să pot face un buchet să-i duc mamei când mă întorceam de la grădiniţă, mi-aminteşte de păpădiile cu care-mi pătam hainele, mi-aminteşte de liliacul pe care-l furam din locurile părăsite mai ales, ca să umplu toată casa cu el, mi-aminteşte de zambilele atât de minunate pe care le dăruiam cu drag de 8 Martie, de berze şi rândunici, de cărăbuşi şi fluturi, mi-aminteşte de veselie, de sărbătorile aşteptate cu drag, când puteam oferi acel mărţişor deosebit vreunui puşti mai drăguţ (Bucovina este excepţie în ţară-fetele oferă băieţilor mărţişoare, iar ei oferă flori şi ciocolată de 8 Martie-depinde de caz). Mi-aminteşte de emoţiile zilei de 8 Martie când îi dăruiam mamei ceva cu drag. De asemenea primăvara îmi aminteşte de Sf.Paşti, pentru care pot spune că am nişte sentimente profunde, de ouăle roşii şi de coşuleţul pregătit cu grijă de mama, pentru a fi sfinţit la biserică, imediat după terminarea slujbei de Înviere-afară, într-un cerc format din lumânări, alte coşuri şi oameni zgribuliţi.

Obişnuiam de mici să mergem la Denii mulţi copii şi să participăm la slujbă citind pasaje sau depinde, iar la Prohodul Domnului să cântăm cu toţii în două sau trei grupuri. Am crescut cu acest obicei drag sufletului meu, chiar dacă de-a lungul timpului, ne-am mai rărit. Este o sărbătoare la care ţin foarte mult şi regret că în acest an nu voi putea lua parte, fiind departe. Cu sufletul o să fiu acolo oricum, într-un fel sau altul.

Cum să nu iubim primăvara? Cum să nu iubim trezirea la viaţă a naturii? Parfumul divin al florilor, micile sărbători, simbolice pentru România şi Sf.Paşti, când Dumnezeu s-a jerfit pentru noi din dragoste? Cum să nu ne bucurăm de soare, de ploicele chiar, de tot ceea ce ne înconjoară? O doamnă profesoară dragă mie, spunea când ne vedea fără chef (încerc să-i reproduc cuvintele): „Aveţi mâini, picioare? Sunteţi sănătoşi? Aveţi familii, aveţi ce mânca, un acoperiş deasupra capului? Puteţi să mergeţi, să vedeţi? Uitaţi-vă cât de frumos este afară şi gândiţi-vă cât de norocoşi sunteţi că vă puteţi bucura de tot ceea ce vă înconjoară…”.Aşadar, vine primăvara, dragii mei! Vă doresc să vă puteţi bucura cu drag de tot ceea ce ne oferă!

Anunțuri

Intangible gift

Deşi uneori suntem contra internetului, fără acesta poate nu am putea afla anumite lucruri atât de frumoase din alte colţuri ale lumii. Aşa se întâmplă şi cu acest clip emoţionant, pe care l-am privit de atâtea ori…

Mesajul său este că, deşi acel bărbat este sărac, deşi nu va apărea la Tv şi va rămâne anonim, nimeni cunoscându-l, el va fi întotdeauna bogat sufleteşte pentru că va avea acele lucruri pe care nu le pot banii cumpăra şi anume-dragostea, fericirea, recunoştinţa-emoţii deosebite.

Poate că dacă am acorda puţină atenţie lucrurilor banale la prima vedere, nefiind întotdeauna pe fugă, ne-am face atât nouă un bine, dar şi celor din jur. Dacă fiecare dintre noi ai contribui măcar cu o mică bucurie zi de zi, sunt sigură că lumea ar deveni un loc mult mai bun şi mai frumos.

Legenda unei biserici româneşti unice în lume – jumătate ortodoxă, jumătate catolică

627x0

Trăim într-o ţară în care există mai multe biserici decât spitale. Sunt un om cu frică de  Dumnezeu, dar sunt împotriva construirii atâtor şi atâtor biserici. Catedrale peste catedrale până şi prin sate, deşi mai sunt încă vreo 3 pe lângă. Oamenii mor prin spitale pentru că nu sunt suficient de dotate, copiii de prin cine ştie ce colţuri din ţară se chinuie să ajungă la o şcoală vai de capul ei, cine ştie la câţi kilometri. De ce? Pentru că unele fonduri sunt folosite total aiurea! Acoperişuri din aur, din materiale scumpe şi nu numai. Am ajuns timpuri în care preoţii se iau parcă la întrecere: care mai de care să construiască o biserică. De parcă nu ar exista credinţă şi într-un lăcaş modest. Sau cumva Dumnezeu a dus o viaţă de lux?

Construiesc biserici peste biserici şi lasă altele în paragină-cum e şi acest monument arhitectonic de care habar nu aveam-şi nu doar eu. Cred că mulţi alţii pe lângă mine. Şi chiar mi se pare ceva deosebit, unic.Trăim într-o ţară în care adevăratele valori sunt lăsate în paragină, să moară etc. Depinde de caz, pentru că toată lumea e într-o competiţie: să fie unul mai presus decât celălalt. Nu contează munca altora: „Lasă aşa, să se distrugă încet. Prostim lumea, scoatem bani şi ne facem poftele.” Ruşine…

Sursa pentru cei care doresc să afle mai multe detalii despre biserica jumătate catolică, jumătate ortodoxă:

http://adevarul.ro/locale/botosani/leganda-biserici-romanesti-unice-lume-jumatate-ortodoxa-jumatate-catolica-bijuteria-arhitectonica-fost-ridicata-boier-sfasiat-iubire-1_54ef485a448e03c0fd03d1b0/index.html

„O fată nu ar trebui lovită nici cu o floare…nici cu un buchet de flori măcar!”

Am rămas impresionată de acest clip din Italia, în care sunt arătate reacţiile câtorva băieţi după ce poartă o scurtă conversaţie şi le este prezentată o fată. După ce fac tot ceea ce li se spune, părând o joacă, acestora li se spune s-o lovească. Reacţia lor? Minunată! Deşi mici, ştiu despre respect şi despre ceea ce este bine şi ce nu. Frumos că încă se nasc mici „gentelmani” într-o lume care devine pe zi ce trece tot mai rea. Respect pentru familiile lor care i-au educat atât de frumos! 🙂 Un clip care ar trebui văzut de toată lumea!

Danemarca-Fredericia

10995937_966640440026288_5174508333708990524_nNu am vrut să lăsăm Dragobetele să treacă pe lângă noi doar pentru că suntem într-o ţară străină, aşa că după ce ne-am răsfăţat cu mici bucurii pentru sufletele noastre, R. a avut ideea de a ne lua liber toată ziua şi să plecăm de nebuni într-un alt oraş: Fredericia.


streets-of-fredericia

După ce a rezolvat cu biletele şi ne-am văzut în trenul care trebuie, la timp…am ajuns şi-n noul oraş unde nu ştia niciunul …nimic. Era frig, vremea nu ţinea cu noi, dar vorba aia: „Suntem în Danemarca!”. Am cutreierat orăşelul cu căsuţe cochete care mai de care şi pliiiiin, pliiin, pliiin de ghiocei (aşa că am luat câţiva şi acasă ca suvenir).


20150224_162752

La un moment dat ne-a atras atenţia un câine ciobănesc german-rasa preferată a lui R.şi în timp ce încercam să-l facem să ne bage puţin în seamă, un om a spus: „Ai grijă să nu o muşte!”. A fost drăguţ să găsim într-un colţ de lume, undeva între străini pe cineva care vorbeşte aceeaşi limbă cu noi. După o scurtă conversaţie, am plecat mai departe zâmbind.

Cu R. n-aş putea să mă plictisesc nici dacă am sta unul lângă altul o zi întreagă fără să ne băgăm în seamă. A văzut un părculeţ de copii şi bineînţeles că s-a cocoţat pe o chestie care i-a atras atenţie-într-un cuvânt: adrenalină. Să nu mai spun că nu s-a lăsat până când nu am trăit şi eu senzaţia aceea. Am trăit-o: ţipând, râzând, cu inima mai, mai să-mi sară din piept. Sau să mai pomenesc de poduleţul mişcător de deasupra apei pe care l-a traversat de câteva ori în fugă ca un copil?


A fost plăcut să ne plimbăm de nebuni, fără nicio grijă şi cred că escapadele de genul fac bine psihic din când în când. E ca şi cum pui partea raţională a vieţii pe pauză şi dai play celeilalte părţi, cea unde sentimentele conduc şi te fac fericit. 🙂11017736_966636156693383_4636536844222125023_n

„Frumuseţea ia forma omului pe care îl iubeşti.”

noiCe înseamnă „frumuseţe”? Dacă este să o luăm mot-à-mot, înseamnă „acel ceva” care place, care bucură ochiul, care oferă fericire, plăcere poate. Deşi găsim lexemul acesta explicat în dicţionar, ştim că nu este ceva concret. Suntem cu toţii diferiţi, cu toţii vedem lucrurile din perspective diferite, în funcţie de experienţa de viaţă, de gusturi.

Cine n-a auzit de citatul acesta? Deşi oamenii sunt conştienţi că gusturile lor sunt diverse şi că trec la fel ca şi ceilalţi prin experienţe similare, uneori nu sunt în stare să înţeleagă deciziile celorlalţi. Până la urmă, nu înţeleg de ce-şi bat ei capul atât cu ceea ce fac alţii. Ce, nu pot dormi noaptea dacă nu ştiu? Nu, nu pot. Există oameni de genul. Dar în fine, nu despre asta este vorba-deviez de la subiect.

Cât de frumos spus: „Frumuseţea ia forma omului pe care-l iubeşti!” şi cât de adevărat totodată. Ne facem încă de copii tot felul de idealuri în funcţie de filmele văzute etc, cum că persoana perfectă pentru noi trebuie să fie trasă printr-un inel, să aibă forme nu ştiu de care, ochi albaştri, verzi, negri, căprui cu picăţele, să aibă tunsoarea în ton cu moda, să poarte haine de firmă, etc etc etc. Suntem atât de superficiali. Frumuseţea fizică este trecătoare, pe când cea interioară rămâne la fel veşnic, pentru că este singura care contează cu adevărat.

Însă pe lângă această premisă şi anume aspectul fizic, cred că mai important este caracterul persoanei respective. Consider că ar fi mai relevant pentru fericirea tuturor să se potrivească în primul rând la caracter cu cineva, să se completeze, să fie în primul rând cei mai buni prieteni, iar apoi iubiţi. Cred că orice om care iubeşte şi este iubit, este frumos. Este cel mai frumos în ochii celui care-l iubeşte, iar asta este tot ceea ce contează. Da, cel pe care-l iubeşti, reprezintă frumuseţea. Reprezintă acea frumuseţe deosebită, înţeleasă doar de cei care, deşi a trecut timp, au îmbătrânit, au pus kilograme în plus şi au acumulat  riduri- se iubesc, sufletele rămânând la fel de frumoase ca la început. Şi se iubesc atât de mult, încât sunt unii pentru ceilalţi, cei mai frumoşi, oricât de neînţeles ar părea pentru alţii. Aşadar, iubiţi. Iubiţi cu adevărat pentru totdeauna, căci nu este nimic mai frumos decât să iubeşti şi să fii iubit.

Hoţul de cărţi/The book thief-Markus Zusak

hotul-de-carti_1_fullsizePe plan internaţional, o altă carte care face furori este şi „Hoţul de cărţi”, scrisă de autorul Markus Zusak. Subiectul cărţii este realizat din real îmbinat cu ficţiune şi umor de multe ori mai mult negru, făcând însă povestea să fie mai mult decât interesantă pentru publicul  tânăr, dar nu numai.

Acţiunea cărţii se petrece în anul 1939, în bine cunoscuta Germanie nazistă, Liesel-o fetiţă, fiind personajul principal. După o întâlnire cu „Moartea”-văzută ca personaj de asemenea, a fratelui ei mai mic, aceasta fură o carte găsită în zăpadă lângă mormânt („Manualul Groparului”) şi astfel îşi descoperă pasiunea pentru citit.

Tatăl ei fiind „dispărut”, mama ei o va duce la o altă familie care să aibă grijă de ea, iar acolo, tatăl adoptiv o va învăţa să citească. În timp, tânăra Liesel va deveni „Hoţul de cărţi”, salvând multe cărţi din focurile date de nazişti şi furând cu voie, cărţi din biblioteca soţiei primarului. De asemenea va deveni complice la ascunderea unui evreu, lucru destul de întâlnit în acele vremuri grele.

Cartea chiar mi-a plăcut. Are caracter moralizator şi îmbină în mod armonios istoria cu faptele din „culise”, pe care nu le ştie toată lumea. Este o carte pentru toată lumea de unde nu înveţi numai istoria la mod propriu, ci şi partea sentimentală a laturii istorice. Simţi pe pielea ta parcă totul şi trăieşti fiecare sentiment de frică, bucurie, uşurare, tristeţe etc, cu restul personajelor. Este o carte de calitate pe care chiar o recomand tuturor. Dacă totuşi nu vă pasionează cititul dar sunteţi interesaţi, puteţi viziona filmul. 🙂

Gânduri către cineva, undeva

algo-hands-of-an-artist Se spune că în final ajungem să regretăm doar lucrurile pe care nu le-am făcut. Care om nu are regrete? Că a făcut sau nu a făcut ceva? Nu cred că există om pe lume fără măcar un mic, mic regret. Cred că este firesc până la urmă. Suntem oameni, este normal să avem temeri, să dăm uneori înapoi, să fugim sau să mergem înainte mai mult decât ar trebui. Fiecare cu regretele lui până la urmă.

Zilele acestea se face aproximativ un an de la o întâmplare la care mă gândesc şi acum. Banală, recunosc…dar este acel tip de întâmplare la care ajungi să-ţi pui bine cunoscuta întrebare: „Ce-ar fi fost dacă?”.

Anul trecut, în urma unei probleme medicale a trebuit să fiu internată pentru câteva zile într-un alt oraş. Mai mare, mai deosebit decât al meu aş putea spune, cu poate mai multe posibilităţi în lumea medicală. Am fost speriată-nu mai fusesem internată într-un spital. Se mai adăuga şi acea problemă, plus un alt oraş departe de cei cunoscuţi. M-am aşezat pe pat plângând. Nimerisem într-un salon cu femei în vârstă, între 40-70 de ani, nimeni de vârsta mea cu care să-mi fie mai uşor să conversez.

În dreapta mea, se afla o bunicuţă care se uita mirată la mine, pregătită să facă puţină conversaţie. Intuind, m-am întors cu faţa spre geam, ca să rămân doar cu gândurile mele.A stat cât a stat pe gânduri, dar nu s-a mai abţinut până la urmă. Mi-a povestit despre viaţa ei, despre tinereţea de odinioară ,despre copii, despre moartea soţului, iar apoi s-a interesat de a mea.Dacă nu ai fi văzut-o, ai fi spus că este o adolescentă. Glumea, spunea bancuri, se interesa despre lucrurile din viaţa oricărei fete. Mi-a plăcut repede de ea. Şi ei de mine.

Eram cea mai tânără din salon, aşa că am devenit imediat răsfăţata femeilor de acolo, timpul trecând astfel mai repede. În fiecare seară după ce restul adormeau, începea să depene amintiri. În salon intra doar lumina de pe hol, aşa că ne scăldam amândouă într-o lumină difuză, relaxantă,numai bună pentru povestit. Văzând că am părul lung şi că din cauza branulei nu-l pot prinde, mi l-a împletit cu grijă, făcându-mă să mă simt o domnişoară din timpurile tinereţii ei.

Purtam întotdeauna cu mine un carneţel în care ţineam fel de fel de prostii, printre care şi o felicitare goală cu un mărţişor. O aveam de mult timp, negăsind pentru ea persoana potrivită, aşa că în ziua în care urma să plec (8 Martie), am decis să i-o ofer dumneaei, ca amintire. A acceptat bucuroasă şi când să ies pe uşă, m-a întrebat dacă nu-i pot lăsa un număr de telefon, pentru că a prins drag de mine şi i-ar plăcea să mă mai audă.

Nu ştiu ce s-a întâmplat în momentul acela, dar am dat înapoi speriată, spunându-i că am probleme cu cartela şi că nu pot. M-am speriat că mă va suna prea mult, iar eu nu voi ştii se să vorbesc cu ea. Ce prostie! Şi am plecat.

Regret şi acum prostia mea. M-am tot gândit la bunicuţa aceea. M-am tot întrebat ce mai face, cum mai este, dacă este bine. M-am gândit cum aş fi putut să-i fac o bucurie interesându-mă din când în când de ea. Îmi pare rău pentru acel moment, deşi poate pentru alţii nu are însemnătate. Regret că am dat înapoi de la a face o bucurie cuiva. Şi mai mult regret faptul că acea femeie a fost o trecătoare prin viaţa mea, pe care nu am de unde s-o mai văd vreodată. O trecătoare simplă, dar poate mai prietenă decât cei care sunt prezenţi tot timpul dar de care pot spune că este ca şi cum nu există. Aşa este… în final regretăm doar lucrurile pe care le-am fi putut face, dar nu le-am făcut.

„Nu plângeţi, Anelor”

Fiecare femeie este o pasăre Phoenix. Renaşte după fiecare dezamăgire, eşec şi supărare din propria ei cenuşă. O vezi murind de atâtea ori şi renăscându-se tot de atâtea mai frumoasă, mai puternică, mai încrezătoare deşi mirosul ei de măr, o dată cu trecerea timpului a devenit miros de „tocăniţă” şi „a pus câteva kile”.

Cine sunt femeile? Sunt acele fiinţe sensibile, care sunt mereu în aşteptare: aşteaptă să fie iubite, să devină soţii, îşi aşteaptă apoi soţul mereu şi mereu acasă şi nu în cele din urmă, îşi aşteaptă copiii – când sunt mici, adolescenţi, oameni maturi – îi aşteaptă mereu şi pe ei. Da, sunt acele fiinţe sensibile despre care se scriu cărţi, melodii şi care au privirile imortalizate în tablouri şi tablouri.

„Mor” în fiecare noapte. „Mor” de dor, de aşteptare, când au nevoie să fie iubite, protejate sau luate în braţe. „Mor” plângând în noapte, regăsind tinerele „Ane” din ele şi încercând ca măcar în sufletele lor să rămână „veşnic tinere şi subţirele cât mai sunt încă frumoase”.

Dar când „zorile se varsă”, îşi şterg lacrimile, încep o nouă zi şi aşteaptă. Aşteaptă din nou să vină la ele bucăţile lor de suflet: soţul sau copilul. Nu plângeţi, Anelor! Ei diseară o să vină acasă…

Tânăr şi nebun

descărcareNe-am regăsit cu toţii în anumite momente în diverse melodii. Mi s-a întâmplat aseară să mă pună pe gânduri o melodie pe care nu aş putea spune c-o adaug la preferinţe. Nu prea e genul meu. Mă rog, nu asta contează până la urmă. M-a atras mesajul ei şi refrenul pe care l-aş da încontinuu pe repeat: „Heei, când eşti tânăr toţi îţi spun,//Pe ce drum să te duci,/Încotro s-o apuci./Heei, dacă eşti tânăr şi nebun,/N-asculta ce zic ei,/Trăieşte-ţi viaţa cum vrei!”

Aşa este. Când suntem tineri, primim sfaturi din toate părţile, unele de care ne-am putea lipsi. Majoritatea celor care le oferă au fost cândva ca noi. Probabil au auzit şi ei tot felul de lucruri care i-au făcut să se abată de la drumul pe care ar fi vrut să-l urmeze şi din cauză că nu au reuşit şi şi-au irosit tinereţea într-un fel sau altul, vor cumva să ajute tineretul, deşi poate că doar încurcă, iar povestea lor ajunge să se repete.

Când eşti tânăr îţi permiţi să fii extravagant (nu că asta ar fi interzis după o anumită vârstă), îţi permiţi să fii naiv, să tot greşeşti, să visezi la cai verzi pe pereţi. Când eşti tânăr este mai uşor să te ridici după o greşeală, decât după o anumită vârstă. Îţi permiţi să guşti din orice ca să înveţi să distingi cât mai uşor binele de rău.

Suntem o dată tineri! Să ne trăim vieţile cum dorim! Să facem în viaţă ceea ce ne place, pentru că aşa vom avea o bătrâneţe frumoasă, cu amintiri. Făcând ceea ce-ţi place,  ai mai multe şanse la succes, decât dacă urmezi un drum care nu te face fericit, dar unde cică te-ar putea aştepta succesul. Puţini ar ajunge astfel la destinaţie. Este ok să primeşti sfaturi…dacă le ceri şi dacă sunt de la persoane cu o anumită experienţă de viaţă până la urmă. În orice caz, putem să nu îmbătrânim niciodată dacă ne păstrăm doza de nebunie personală-am putea fi tineri şi nebuni pentru toată viaţa, nu numai cât ne spun oglinda şi vârsta că am putea fi. 🙂

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

Blogul Oramea

Citește. Înțelege. Visează. Speră.

brigittacalatoreste

Cred cu tărie că în viața asta rămânem doar cu ce am visat, cu ce am iubit și cu cât am călătorit…

Stilul Meu Natural

Campania Stilul Meu Natural "Cinci porţii de legume, fructe sau suc de fructe"

Joaca de-a cuvintele

Nu am multe de spus, dar am atatea de scris.

roxanaaaaaaaa

A fine WordPress.com site

Catalin Petrovici

♔ ♊ - ♢ ♤ ♡ ♧ mente aperta ♢ ♤ ♡ ♧ - ♪ ♬♫ ♪ ♩ ♬

ingerulrafael

Biserica gandurilor mele, revarsata in cuvinte sincere.

Andra Puiu

"A man who wants something will find a way. A man who doesn't will find an excuse. "

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

BLOG SIMPLU

despre trai. real, doar uneori imaginar

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Thea

,,Who are you when no one is watching ?''